126

(70 replies, posted in Administrativ)

Am refăcut clasamentul și am adăugat și ultimele două evenimente, până la Game Day inclusiv smile

127

(82 replies, posted in Taverna)

O să-mi dau și eu cu părerea legat de cărțile definitorii ale standardului.

Deși nu am mai jucat standard de ceva vreme și habar nu am care sunt acum acele cărți, pot să vorbesc din experiența trecută, de când eram și eu la curent cu standardul. Înainte de Shards of Alara, de fapt înainte de Alara Reborn cu al său Bloodbraid Elf care a definit Jundul care a apărut imediat după aceea, înainte de asta aveam impresia că puteam fi un deck builder. Adică puteam să îmi arunc elfii mei nebuni într-un deck și să bat alt deck de 400 de dolari, sau care erau prețurile cărților înainte de mitice. Pe vremea aia toți care jucatm în Cluj jucam deckuri proprii, invenții proprii, și toți eram deck builderi. Eu jucam elfi, Ovidiu juca mimicul, Sebi goblini și așa mai departe. În același timp, pe tărâmurile competitive, lumea juca Black-White tokens și alte deckuri competitive care erau atunci. Dar când au avut loc calificările pentru naționale și au venit timișorenii cu ale lor deckuri competitive, noi ne-am descurcat. Cu deckurile noastre improvizate, "necompetitive". Ovidiu a spulberat cu al lui mimic, eu am bătut bw tokens cu elfii, etc. Ideea era că era fain să îți faci deckuri și chiar funcționa.

După ce a apărut Alara Reborn și a apărut Jundul, mi se pare mie că totul s-a schimbat și s-a ajuns la situația de care spune Gabi, și anume că sunt niște cărți care definesc standardul și care țin alte idei îndrăznețe departe. La început am crezut că îs în stare să fac eu deckul care bate Jundul (HAHA) dar evident că am failuit teribil. Și în final am ajuns și eu să iau deck de pe net și ăsta a fost sfârșitul oricăror încercări de deck building din partea mea.

Nu zic că Standardul de acum e boring, ci doar că (deși nu mai joc și s-ar putea să mă înșel) e puțin limitat în builduri și nu prea permite idei îndrăznețe decât imediat după un release când toată lumea e încă confuză și nu exista încă niște arhetipuri bine stabilite.

128

(70 replies, posted in Administrativ)

Voi verifica

129

(70 replies, posted in Administrativ)

Am făcut update cu ultimele 4 evenimente (fără FNMul de ieri)

130

(147 replies, posted in GameFlux)

Pentru că unii dintre voi s-ar putea să se întrebe care e rezultatul acestor articole de pe mtgsalvation acum două săptămâni am pus pe gameflux.ro codul de la google analytics pentru a vedea vizualizările siteului nostru. Rezultatele stau cam așa: din aproximativ 25 de vizite zilnice pe site, 60% din ele sunt din trafic direct (voi ați scris direct în browser gameflux.ro), 28% sunt prin deckbox (adică probabil de pe forumul ăsta), 5% sunt de la facebook (probabil Sergiu a mai pus una alta pe acolo tongue), 4.5% sunt de la google (oameni care ne-au căutat sau crawlerele lor) și 3.37% sunt de la mtgsalvation cu un total de 6 vizite unice începând cu data de 7 februarie. smile

131

(33 replies, posted in Noutăți)

Eventual cine rămâne pe dinafară se înscrie pe lista Viena, poate găsim noi aici mai multe bucăți.

132

(7 replies, posted in Taverna)

Din experiența mea și a lui Sebi cu sleevurile, cred că cel mai bine e să ai vreo 400 de sleevuri de același fel. Așa, și dacă ai niște cărți pe care le tot muți tot timpul - cum aveam eu Llanowar Elves pe care îl jucam și în standard și în extended și în pauper, le ții tot timpul în sleevuri și le muți dintr-un deck în altul fără să trebuiască să schimbi sleevu pentru că toate deckurile le ai în același tip de sleev. E foarte comod așa. smile

133

(70 replies, posted in Administrativ)

Ok, am primit în sfârșit și bucata lipsă a puzzle-ului, și anume clasamentul evenimentului din 15 ianuarie big_smile, iar clasamentul final a fost updatat în consecință. Mulțumim celor vigilenți pentru notificarea greșelilor wink

134

(70 replies, posted in Administrativ)

Update cu ultimul FNM + release: http://gameflux.ro/?page_id=888

Rareș, îți garantez că toate bye-urile ți s-au pus în clasament, nu îți lipsește nici un punct, tocmai am verificat de 2 ori. Dacă totuși ești nelămurit în continuare, contactează-mă pe Ym! și îți explic de unde e fiecare punct smile

135

(41 replies, posted in GameFlux)

No păi unu la mână trebuie să te transferi pe Steamweedle Cartel (serverul) și apoi îmi dai numele caracterului tău și te invităm în ghildă

136

(41 replies, posted in GameFlux)

Dacă te apuci, te ajutăm cu bani and all. Sau îți putem da un caracter la lvl maxim sau la 80 dacă vrei să înveți să îl joci direct de acolo smile

137

(9 replies, posted in GameFlux)

Da, vreau eu un zenit verde. Ne înțelegem pe prv smile

138

(41 replies, posted in GameFlux)

Să joci PvP de partea horzii e prea ușor pentru că sunt prea mulți și buni. Pe când dacă joci de partea alianței e mai challenging big_smile

139

(41 replies, posted in GameFlux)

Din moment ce există acest thread și în mod evident avem jucători de WoW în comunitatea clujeană de MtG, aș vrea să îi invit pe eroii activi în ghilda noastră 'morcov'. Suntem alianță pe Steamweedle Cartel, suntem vreo 9 oameni, toți români, ne știm între noi, ne distrăm pe skype. Mai nou ne-am apucat de raiduri, deci avem nevoie de oameni pentru raid progression. Facem cam 2 seri de raiduri pe săptămână. Ne-am apucat și de PvP, jucăm arene și BGuri, planul ideal fiind să ne băgăm și la rated BGs în viitor, deci am avea nevoie de oameni și pentru asta.

Ce avem de dat noilor recruți? mmm... loads of fun? big_smile mmmm.... și.... bani momentan nu prea mai avem în bancă, dar lucrăm la asta.... oferim în schimb noilor veniți http://www.wowhead.com/item=4401 big_smile sau http://www.wowhead.com/spell=15049 big_smile

Informații despre ghildă: http://eu.battle.net/wow/en/guild/steam … el/morcov/

Și Marius, nu vreau să aud comentarii despre cât de lame e alinața wink

140

(70 replies, posted in Administrativ)

Update cu ultimul fnm + pre-release: http://gameflux.ro/?page_id=888

141

(70 replies, posted in Administrativ)

Am pus în clasament și FNMul din 20 pe care mi l-a trimis Mihai

142

(147 replies, posted in GameFlux)

Deși nu știu exact procesul de transfer al textului și s-ar putea să mă înșel, dar cred că toate aceste probleme vin din cauza formatului diferit între wordurile pe care le folosiți. Cred că cea mai ușoară rezolvare ar fi să căutați undeva în word să folosească encodare UTF-8 ca să nu se mai apuce el de capul lui să schimbe caractere. Dacă textul vine UTF-8 nu cred că wordpress o să modifice ceva smile

143

(70 replies, posted in Administrativ)

Sunt câte 2-3 oameni pe un loc pentru că au același număr de puncte și de participări la MSE. Iar evenimentele incluse sunt un MSE și două FNM-uri, adică ce mi-ai trimis tu wink

144

(70 replies, posted in Administrativ)

Clasamentul la zi pentru anul ăsta e aici: http://gameflux.ro/?page_id=888

145

(283 replies, posted in Noutăți)

O să spun doar un singur lucru despre Rebeca:
http://deckbox.org/system/images/mtg/cards/194967.jpg

Deși nu o să pot veni la EDH, oricât de mult mi-aș dori, o să mă bag și eu ca musca'n lapte. Referitor la acceptarea proxyurilor... EDH e un format care permite aproape toate cărțile care au fost scoase vreodată în magic. Având în vedere că e o comunitate mică care nu are cărți vechi (uitați-vă la discuțiile legate de extended, ce să mai zic de vintage/legacy) eu cred că ar trebui să acceptați măcar vreo 5 proxyuri pentru a evita situații de genul 'Eu nu vin că nu am cărți puternice ca și voi și nu am chef să vin să mi-o iau', discuții care știți bine că sunt la extended. Mă gândesc că fiind un format amical și pentru a încuraja prezența pe viitor, ar trebui să acceptați proxyuri măcar la început ca să prindă lumea gustul EDH-ului. În rest, numai bine și distracție faină în weekend la EDH. Așteptăm povești smile

147

(101 replies, posted in GameFlux)

Păi cu flyerii m-ai omorât și pe mine și pe Ioana. Știi că de pe top îmi venea Swords to Plowshares cu care mai scoteam un flyer. Deci meciul mai avea șanse să continue și să se încline invers balanța.

148

(101 replies, posted in GameFlux)

HAHA!!!! Deci puteam să câștig! Berserk FTW!!!

149

(101 replies, posted in GameFlux)

Eu nu pot de la 2 și nici Sebi. Sper că a văzut toată lumea că s-a schimbat ora...

150

(101 replies, posted in GameFlux)

multiplayer